Tăriceanu: ALDE nu are o propunere de prim-ministru. Nu susținem anticipatele

Tăriceanu: ALDE nu are o propunere de prim-ministru. Nu susținem anticipatele

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, joi, după consultările cu președintele Iohannis privind desemnarea unui Guvern, că formațiunea condusă de el nu are o propunere de premier și nici nu susține alegerile parlamentare anticipate.

„I-am spus președintelui, foarte explicit, că nu suntem în favoarea alegerilor anticipate, și acest lucru din două considerente. Primul, cel legat de ordin procedural constituțional. Consituția prevede niște pași care sunt extrem de anevoioși și consumatori de timp. Drumul până la alegrile anticipate înseamnă aproximativ patru luni de zile, care creează o serie de consecințe defavorabile”, a declarat, la Palatul Cotroceni, Tăriceanu.

ALDE nu are o propunere de prim-ministru.

„I-am explicat președintelui că mi se pare mai firesc ca o propunere să vină din partea partidelor care au ponderea cea mai mare în Parlament și că avem toată deschiderea să discutăm cu partidele politice găsirea unei soluții de agregare a unei majorități care să poată să dea votul de susținere pentru viitorul prim-ministru. (…) Nu refuzăm niciun fel de discuție. În perioada următoare mă aștept ca să existe contacte diverse și încercarea de a vedea dacă se poate agrega o majoritate în jurul unei propuneri de prim-ministru care să dea o soluție politică de stabilitate, nu care să ducă la anticipate”, a mai afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×